De la intrare, în sală, cândva și pe scenă. Ăsta e planul!

BRAND MINDS sau MetaMinds sau cum se va mai numi atunci, dar sigur la o conferință de calibru internațional cu 6000 perechi de ochi în audiență. Poate nu anul ăsta și nici la anul, dar Eli sigur Vorbește.
Am stat puțin pe gânduri dacă să cumpăr biletul sau nu. În ultimele luni am investit mai mult ca niciodată în sediu, traininguri, aparatura nouă etc. Daaar am luat decizia cu cel mai bun sfat pe care l-am primit vreodată și pe care vi-l dau și vouă: Înconjoară-te de oamenii care te inspiră să crești în domeniul tău. Oamenii care te fac să spui - “Așa vreau să fiu și eu într-o zi!”

Vă las mai jos câte o idee de la fiecare speaker. Zi-mi care ți-a plăcut cel mai mult în comentarii:
Daniel Pink - Bestselling author & Sales Expert Deși știam că una dintre cele mai importante întrebări în vânzări de orice fel este - “What's in it for me?” - “Mie ce-mi iese la afacerea asta? “ El a mai adăugat una - “Compared to what?” - “Comparativ cu ce?”. E scump biletul. Comparativ cu ce? Vreau să-mi iau casă în afara Bucureștiului, dar e departe. Comparativ cu ce? People make decision in relative terms.
Gabor Mate - Respected Physician & Bestselling Author Dacă la un moment dat în copilărie te-ai simțitit nedorit, în adulție tot încerci să te dai peste cap să mulțumești pe toată lumea. Să-ți dovedești și re-re-redovedești valoarea. Că meriți și tu un pic de iubire, de recunoaștere, de orice. Și validarea asta din exterior e păcătoasă tare. Provoacă dependență. Niciodată nu e suficientă. Vrei mai mult, mai mult. Mai mult vine și cu mai mult stres, mai mult stres vine și cu sistem imunitar slăbit, alte boli fizice. Treaba asta cu stresul a devenit așa normală și a devenit cronică fără să ne dăm seama. Stresul pe termenul scurt e ok. E felul în care răspundem la diferiți stimuli. Stresul cronic e ceea ce ne îmbătrânește, îmbolnăvește, ne atacă din interior. E ca și cum armata României ar ataca România.
Angela Oguntala - Futurist and Innovation expert Sincer aici am luat o pauză, prezentarea de mai sus a fost greu de urmărit, fără slide și cu un ton al vocii foarte ————— .
Dar am plecat cu ideea că facts fără storytelling fac ascultarea și mai grea. (Dar revin cu o postare specială despre tips&tricks în public Speaking, pe care le-am furat de la conferință). De la ea vă las așa o statistică: 71% dintre angajați ar prefera să lucreze de oriunde decât să primească o promovare/ mai mulți bani.
Dan Ariely - Expert on Behavioural Economy Despre atunci când vrem să le dăm celor din jur o idee nouă/un produs nou/care le face viața clar mai bună și ei zic nu… De fapt în spate e o alegere de făcut - a-și lua timp să ia o decizie vs să nu facă nimic. Ghici care e mai la îndemână?
Superman putea să zboare, am construit avioane. Superman putea să alerge fff repede, am construit mașini&motociclete. Superman putea să reziste la frig, am construit tot felul de haine termice. Superman putea să vadă prin întuneric, am construit becuri. Practic am luat minusurile noastre fizice și am folosit toată tehnologia pentru a ne face cât mai ca Superman. Asta ne-a făcut să trăim mai mult, mai interesant și mai complex. În același timp asta a venit cu mai multe provocări pentru creier. E nevoie să ne concentrăm acum pe minusurile noastre cognitive. Pentru asta avem nevoie de unelte. Care ar fi avioanele, mașinile, becurile etc pentru mintea noastră?
Jordan B. Peterson - World Famous Psychologist & Bestselling Author Aici tot cei din jur mi-au creat așteptări mari pentru că-i citiseră cărțile cu multă valoare. Pentru mine a fost un exemplu de un scriitor bun care nu e neapărat și un speaker bun. Sau poate faptul că cele 12 lecții despre cum să ai o viață împlinită citite de pe telefon, m-ar fi ajutat mai mult să fie puse pe un slide, să le pot urmări mai ușor. Am plecat cu cea care mă ghidează tot anul 2022 - Make your dedication sustainable. Take care of you.

Mark Manson - Bestselling Author & Entrepreneur. Preferatul meu. Și la ce a zis, dar mai ales la cum a zis. Cel mai aproape de stilul meu. Mai o poveste personală, mai o glumă să ne trezim, mai un studiu serios care să ne pună pe gânduri. You make what you measure. Cam unde te uiți să măsori cel mai des, cam acolo o să și crești. La mine s-a aplicat asta. M-am concentrat o perioadă pe crescut număr de followers, asta s-a întâmplat. În continuare vreau mai mulți participanți la cursuri, să vedem cum va merge asta.
2 lucruri despre setarea de obiective: - Luăm în considerare mai mereu doar beneficiile, nu și costurile cu care vine asta. - Subestimăm cum schimbarea într-o zonă a vieții influențează alte zone ale vieții noastre. El povestea că se visa cântăcios la chitară. În timpul liber scria pe blog. Oamenii i-au zis că nu mor neapărat după cum zdrăgăne, dar să-i dea înainte cu scrisu’ că le zice bine. Și a început: scris planificat, apoi condus o echipă, apoi gândit un selling funnel, apoi scris carte, apoi tur media pentru promovarea cărții etc. De 5 ani nu a mai pus mâna pe chitară. Dar timpul nu e pierdut.
Whitney Johnson - Team Performance Expert Procesul de învățare merge așa:1.încet - 2.rapid - 3.încet. La început stai pe un scaun prea mare, nu prea știi ce să faci, ai nevoie de ghidaj să afli. La un moment scaunul se face pe mărimea ta, jonglezi perfect cu noțiunile, oamenii. Adrenalină!!! Dar, mai târziu… scaunul parcă rămâne prea mic, nu te mai bucură la fel ceea ce făceai până atunci. Și atunci știi că e momentul pentru o nouă provocare!
Cel mai bun sfat când îți setezi un obiectiv - Spune cât mai specific CE vei face, până CÂND vei face și CUI îi vei împărtăși asta.
Gary Vee - Antreprenor, Șmecher, Aplaudat în picioare de toată sala, mai zic? )) Deși nu sunt fanul lui nr.1 nu pot să nu mă întreb ce anume l-a adus în punctul în care are atâtea milioane de fani peste tot în lume. E clar că are abilități de public speaker & vânzător mult lucrate și pentru asta îl apreciez. Din primul moment a știut cum să atragă atenția:“M-am gândit ce pot să spun pentru o audienta așa mare, să pot să aduc valoare și la antreprenori, și la ONG-uri și la companii de top. Este despre atenție. Cu toții avem nevoie de asta. Cum captăm atenția?” Pentru subiectul NFT-uri despre care a vorbit cam jumătate din discurs, vă povestesc altă dată când mă prind ce-a vrut să zică ))
Jonah Berger - Viral Marketing Expert Word of mouth is underestimated. Cu cât reușim să-i facem pe ai noștri clienți să vorbească despre noi, cu atât cheltuim mai puține pe reclame. O metodă bună este social currency - sharuim ceea ce ne face să părem cool în față celorlalți. (e.g. mai degrabă o poză din vacanță, decât coloana F dintr-un Excel la care am lucrat azi) Întrebarea este - Cum putem să le inducem sentimentul de apartenență? Să se simtă deștepți, speciali, de-ai casei. Și cheia nu este în a spune oamenilor ce să facă. When push people people push back. Înlocuiește mereu o afirmație, cu o întrebare.

Pe lângă comentariile majorității despre mâncare, goodie bags sau voluntari, am totuși o sugestie concretă: Aduceți în deschidere și români. Tot inspiraționali. Lista e cu siguranță generoasă. Ca la concertele cu trupe internaționale, sau ca la spectacolele de standup, hai să le dam o voce și alor noștri!
Mulțam pentru tot și hai să ne vedem la anul pe 3 iunie, chiar de ziua mea.